Lansarea și dezvoltarea unei afaceri este o tendință în plină ascensiune la noi, însă procesul este împiedicat de lipsa unei tradiții de dezvoltare a unor afaceri durabile, transmise din generație în generație, așa cum se întâmplă în alte societăți.

Deși poveștile de succes sunt expuse în presă și pe platformele de comunicare, frica de eșec reușește să îi împiedice pe mulți români să își pornească propria afacere, renunțând la idee fără măcar să încerce.

Sunt păreri care spun că antreprenoriatul se învață pe parcurs. Alții spun că trebuie să te naști cu anumite calități pentru acesta. Adevărul este undeva la mijloc. Deși succesul are diverse nuanțe, iar căile de acces țin mai degrabă de viziunea fiecăruia, trebuie să vezi această oportunitate ca pe o provocare, să fii capabil să ai idei noi în mod constant, să poți să te reinventezi mereu.

În sensul modern, un antreprenor este un agent economic care adoptă o viziune activă și inovatoare, care acceptă deliberat riscuri financiare pentru a-și dezvolta proiectul, făcând din asta o pasiune.

De ce ai alege să fii antreprenor?

Motivațiile pentru care multe persoane (foști angajați sau nu) tind spre această cale sunt numeroase. Restricțiile, îngrădirile și rigurozitatea sufocantă pe care le impun un job într-o companie mare și nu numai par contrastante cu libertatea și independența pe care le oferă propriul business.

Cine nu ar vrea să nu răspundă în fața altor persoane, să facă lucrurile în modul și în timpul în care dorește, exprimându-și controlul în felul dorit? Plafonarea la locul de muncă, subaprecierea cu care se confruntă alții sunt la fel de motivante precum flexibilitatea pe care o poți dobândi deschizându-ți o afacere.






Atunci când intri în antreprenoriat, nimeni nu mai stă în spatele tău să-ți spună ce să faci. Dacă nu vrei să mergi la muncă luni, nimic nu te oprește. Acest tip de independență însă este atât eliberator, cât și periculos în aceeași măsură. Cu motivație, vei putea folosi această libertate într-un mod corect.

Promovarea mentalității de antreprenor

Bill Rancic

The cover-your-butt mentality of the workplace will get you only so far. The follow-your-gut mentality of the entrepreneur has the potential to take you anywhere you want to go or run you right out of business – but it’s a whole lot more fun, don’t you think?

Din păcate, cei mai mulți tineri în ziua de astăzi sunt educați cu un singur scop, cel de a fi un angajat model, să pleci capul și să suporți, pentru că “așa face toată lumea”. Se pune accent pe docilitate, neluându-se în considerare încurajarea ideilor și a gândirii individuale. Cei care promovează această atitudine nu au curajul să ducă o idee până la finalitate, mai ales dacă șansele de succes par mici sau dacă așa sunt sfătuiți, la rândul lor, de “cei care știu mai bine”.

Nu se promovează aproape deloc viziunea de “thinking outside the box” pentru că mulți nici nu își imaginează că există ceva în afara acelei cutii.

În schimb, antreprenorii își pot imagina. Ei au curajul de a risca să intre pe piață, expunându-și propriile idei și să facă tot ce le stă în putință pentru a reuși.

Cea mai importantă calitate pe care trebuie să o posede un antreprenor de succes este modul în care interpretează eșecul. Vă întrebați oare de ce ar fi asta importantă, că doar o persoană care are succes probabil că nu se întâlnește așa de des cu eșecul, nu? Total greșit. În antreprenoriat, eșecul în multe aspecte este inevitabil, însă, dacă se produce, trebuie interpretat într-un mod constructiv.

El reprezintă o modalitate de a învăța, de a se corecta și de a evolua. Aceste greșeli sunt normale, ar trebui asumate și privite ca pe niște prețioase oportunități de a o lua de la capăt, pe un drum mai bun. Așa cum în artele marțiale înveți că unul din cele mai importante lucruri este să știi cum să cazi atunci când ești aruncat, și în antreprenoriat este important să știi cum să te aduni după un eveniment neprevăzut.

Dezvoltând ideea interpretării eșecului, șansa de a deveni un mare antreprenor începe să prindă contur în momentul în care acesta își poate asuma responsabilitatea pentru eșec. Întotdeauna există opțiunea de a te sustrage din plan sau de a te justifica într-un fel pentru greșeli, însă acestea sunt doar scuze care nu au nicio valoare productivă.

Așadar, antreprenorii își pot asuma responsabilitatea, caută soluții pentru a rezolva problemele pe termen lung, fără a se justifica, spunând că nu este vina lor.

Antreprenorii autentici au o putere considerabilă la dispoziție pentru că ei nu doar construiesc niște companii, nu fac numai să creeze locuri de muncă sau să inventeze produse. Ei pot redefini realitatea și pot găsi soluții pentru a ne face tuturor o viață mai ușoară.

Nu în ultimul rând, antreprenorii pot fi considerați vânzători. De servicii, idei, produse, dar și de viziuni și de vise. La început, când nu au nimic, ei caută să găsească măcar încrederea unei persoane sau două pentru că mai târziu, când ajung să aibă totul, să facă tot posibilul să nu uite de unde au plecat. Însă acest drum de la nimic la succes, prin pasiune și prin setarea constantă a obiectivelor suficient de sus poate fi atât de acaparator încât să nu le permită nici măcar pentru o secundă să se gândească la un alt job sau la o altă viață.

Stanley Kubrick

You sit at the board and suddenly your heart leaps. Your hand trembles to pick up the piece and move it. But what chess teaches you is that you must sit there calmly and think about whether it’s really a good idea and whether there are other, better ideas.