Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 25/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015, modifică articolul ART. 310 – Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici, astfel:

Ce impact va avea această modificare? Creșterea plafonului va permite multor societăți evitarea înregistrării în scop de TVA, reducând astfel costurile implicate până la atingerea noului plafon al veniturilor.
Astfel, societățile care au depășit anul acesta vechiul plafon al cifrei de afaceri de 220.000 lei, dar nu au realizat venituri de 300.000 lei până la aplicarea noului plafon, fiind obligate să se înregistreze în scop de TVA după vechea lege, pot cere acum scoaterea din evidență.
Această modificare trebuia să fie adoptată la finalul anului trecut în urma aprobării Uniunii Europene printr-o derogare în ceea ce privește aplicarea regimului special de scutire de TVA pentru întreprinderile mici.
Inițial, plafonul privind aplicarea regimului special de scutire de TVA a fost majorat în 2012, de la 35.000 la 65.000 euro (echivalentul a 220.000 de lei), derogarea fiind valabilă până la sfârșitul anului 2017 – astfel încât era nevoie de o nouă derogare, care a fost definitivata în octombrie 2017, mărind plafonul la echivalentul de 300.000 lei. Interesant este că noul plafon de scutire este unul dintre cele mai înalte din Uniunea Europeană, majoritatea statelor membre având plafoane situate între 15.000 euro și 40.000 euro.
Deși legea va urma să intre în vigoare în termen de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, precizarea referitoare la creșterea plafonului de TVA se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare intrării în vigoare a acesteia, astfel încât a fost introdus un amendament cu următoarele norme tranzitorii pentru aplicarea noului prag: